Salutare,

Astăzi avem pe masă cea mai nouă tastatură gaming mecanică de la Redragon, modelul Knight (K598-KNS).

Pachetul tastaturii conține următoarele:

  • tastatură;
  • cablu USB Type A către USB Type-C;
  • manual de utilizare;
  • o cheiță de scos tastele;
  • un autocolant cu logo Redragon;

Aceasta are un format TKL (ten keyless, îi lipsește partea numerică, numpad-ul), vine echipată cu switch-uri maro, propietare Redragon, acestea oferă un sunet mai diminuat în timpul tastării față de cele albastre. Forța de apăsare este de 45 de grame. Fiecare tastă este iluminată individual RGB, oferind o intensitate sporită a iluminării. Tastatura oferă 18 moduri de iluminare și 5 nivele de intensitate.

Cel mai mare atu al tastaturii Knight este modul dual de operare, atât prin cablu, cât și wireless cu ajutorul dongle-ului 2.4Ghz. În modul wireless, acumulatorul are o autonomie de aproximativ 30 de ore (în funcție de gradul de utilizare, modul de iluminare și nivelul intensității LED-urilor). Tastatura are incorporată o funcție de „sleep” pentru conservarea bateriei, care se activează după aproximativ 50 de secunde. Personal, eu sunt la a 4 zi de utilizare în mod RGB wave, la intensitate maximă a LED-urilor, țin să menționez că o utilizez la birou și nu tastez incontinuu 8 ore pe zi, media este undeva la 3-4 ore pe zi, asta ca să vă puteți face cât de cât o idee despre autonomie. Autonomia o să difere destul de mult de la utilizator la utilizator, cum am mai spus și mai sus, în funcție de setările adoptate.

Construcția tastaturii este una robustă, fiind confecționată din plastic. Butoanele sunt contruite prin injecție dublă de plastic, astfel fiind foarte rezistente în timp, iar caracterele de pe ele nu se vor șterge. Pe lângă iluminarea tastelor, pe lateralele mici, tastatura mai are 2 benzi LED RGB, care de asemenea pot fi configurate după bunul plac.

Modurile de iluminare se pot configura după cum urmează:

  • „FN” + „Insert” – The trial of lights, Breathing si Normal ON (LED-urile stau aprinse incontinuu fară vreun efect anume);
  • „FN” + „Home” – Ripple Graff, Pass without trace, Coastal;
  • „FN” + „Page Up” – Hurricane, Accumulate, Digital times;
  • „FN” + „Del” – Go with the stream, Clouds fly, Winding paths;
  • „FN” + „End” – Flowers blooming, Snow winter jasmine, Swift action;
  • „FN” + „Page down” – Both ways, Surmont, Fast and the furious;
  • „FN” + ” ←” – schimbă direcția iluminării;
  • „FN” + „→” – schimbă culoarea LED-urile (9 culori disponibile);
  • „FN” + „+” – mărește viteza jocului de lumini;
  • „FN” + „-” – diminuează viteza jocului de lumini;
  • „FN” + „Pause” – schimba jocul de lumini al benzilor laterale ale tastaturii;
  • „FN” + „ScrLk” – schimbă viteza jocului de lumini al benzilor laterale (5 nivele);

Pe lângă scurtăturile pentru configurarea modului de iluminare, mai avem disponibile următoarele:

  • „FN” + „WIN” – blochează tasta „Windows” pentru a preveni apăsarea accidentală în timpul sesiunilor de gaming;
  • „FN” + „P” – pornește modul „pairing” pentru modul de lucru wireless în cazul în care tastatura nu răspunde la comenzi;
  • „FN” + „PrtSc” – aduce tastatura la setările din fabrică;
  • „FN” + „F1” – deschide Media Player-ul setat ca implicit în sistemul de operare;
  • „FN” + „F2” – crește intensitatea volumului;
  • „FN” + „F3” – diminuează intensitatea volumului;
  • „FN” + „F4” – oprește sonorul (Mute);
  • „FN” + „F5” – Stop;
  • „FN” + „F6” – piesa precedentă;
  • „FN” + „F7” – Play / Pause;
  • „FN” + „F8: – piesa următoare;
  • „FN” + „F9” – deschide aplicația de mail setată implicit în sistemul de operare;
  • „FN” + „F10” – Home (deschide pagina implicită setată în browser);
  • „FN” + „F11” – Calculator;
  • „FN” + „F12” – Search (deschide funcția de căutare din aplicația activă de pe desktop);

PRO:

  • Dimensiuni reduse;
  • Mod dual de utilizare, wireless sau cu fir;
  • Switch-uri maro;
  • Preț redus (pleacă de la aproximativ 215 RON);

CONTRA:

  • Nu include numpad (persoanele care sunt dependente de acesta îi vor simți lipsa);
  • Nu este confecționată din metal;
  • Nu vine cu soft de configurare;

Concluzii:

Este o tastatură care oferă un raport bun calitate/preț. Se adresează în special persoanelor care vor un spațiu de lucru cât mai curat și liber, fară prea multe fire și cu cât mai mult spațiu liber. Vine echipată cu switch-uri maro, care sunt mai silențioase. Colegii de birou sau ceilalți ocupanți ai casei nu vă vor scoate ochii că îi zăpăciți cu țăcănitul tastelor. Faptul că nu vine cu un soft pentru configurare, pentru mine este un plus, nu sunt adeptul prea multor aplicații. Îmi place faptul că pot configura orice la ea prin simpla apăsare a 2 taste.